Poezie Înnegurate gînduri

Înnegurate gânduri te-nveșmântă,

Şi-atunci priveşti cu ochii trişti, în gol.

Ca pasărea cu-o-aripă frântă,

Ce nu se poate ţine după stol.



Ai vrea să zbori cu gândul printre stele,

Să-ţi pară că pământul e prea mic.

Dar aripile parcă sunt prea grele,

Să poţi ca să te-nalţi măcar un pic.



De ce te laşi descurajării pradă,

Ca cei ce n-au în lume nici un rost?

Nu poate viaţa-ntreagă fie pradă,

Dar totul trece ca şi cum n-a fost!



Un strop de ploaie rece nu-ţi dă dreptul,

Să spui că toamna vine în curând.

Şi-acum suspine dacă-ţi umple pieptul,

Nu-nseamnă viaţa să-ţi petreci plângând.



Să ştii că tu nu eşti pierdut în lume,

Un fulg purtat de-al vijeliei vânt,

Nu eşti un strop de ploaie fără nume,

O frunză ce se-aşterne la pământ.



Asupra ta veghează blând un Tată

Ce-ţi pregăteşte-o ţară pentru veci ...

Aici în lacrimi faţa ţi-e scăldată.

Acolo-n fericire-ai să petreci !