Poezie Isus (2)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 91
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21088-isus-2]Isus (2)[/url]

Isus izvor sublim de sfântă mângâiere,

În ceasul greu de încercări şi-n clipe de durere.

Isuse, tu eşti stânca mea când sunt fricos şi tremur

Cetate-n care m-am ascuns în zile de cutremur.



Isuse, tu eşti pacea mea şi-a inimii comoară,

Din clipa când mi-ai ridicat a inimii povară

Eşti sfântă stea ce-mi luminezi în nopţi cu vijelie,

Şi Soare sfânt ce mă-ncălzeşti în zi de veselie.



Eşti Pâinea care mă hrăneşti, duhovnicească mană,

Balsamul ce mi-a vindecat a sufletului rană,

Isuse scump, Isus iubit, dumnezeiască apă,

În care sufletul trudit se spală și se-adapă.



Eşti trandafir, eşti sfântul crin, parfum din flori divine,

Sub crucea Ta mă plec, mă-nchin, eşti totul pentru mine.

Învăța-mă un cântec nou ce nimenea nu-l ştie.

Ca pentru tot ce mi-ai făcut, să-Ţi cânt o veşnicie.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Isus (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare. ( 1 Petru 3:10 )