Poezie O, Moarte

O, Moarte, noi ne-am întâlnit



O, Moarte, noi ne-am întâlnit

demult, la o răscruce-odată,

tu m-aşteptai, eu n-am simţit

decât fiinţa-n foc scăldată!



De-atunci am mers mereu la pas

pe nişte urme-nsângerate,

tu mi-ai fost soţ şi mi-ai rămas

nedespărţit mereu prin toate.



De câte ori mă-mbrăţişai

simţeam o tainică plăcere

că-n toată inima-mi lăsai

o nelumească mângâiere.



Mi-ntunecai orice-amintiri,

mi-nseninai orice-ntristare,

să dau oricâte despărţiri

pe-o strălucită-mbrăţişare.



De-atâta mers nedespărţit

suntem prieteni spre lumină

şi nu-i nimic neliniştit

în ceasul aşteptat să vină.



Deşi pentru-ntâlnirea ta

mă pregătesc de-atâta cale,

merg liniştit, căci numai ea

mă trece Dincolo de vale.



Dar faţa ta de var şi sloi

eu ştiu că n-am s-o văd vreodată,

că-n veci vor străluci-ntre noi

un Miel şi-o Cruce-nsângerată!





Amin