Poezie Iubire (10)

Iubire, dulce nume, desăvârșită haină,

Principiu sfânt şi nobil şi-un foc ce arde-n taină,

Străbate mii de inimi, pătrunde cu putere,

Arzând în focu-i sacru, chin, ură si durere.



Iubirea e ascunsă în mugur şl în floare,

În cânt de păsărele şi-n murmur de izvoare,

În curcubeul tainic şi-n pieptul cald de mamă,

În tot şi peste toate, iubirea-i ce ne cheamă.



Ea dă cu drag, dă totul, ea iartă, ea iubeşte,

Făcând de-apururi bine, la rău nici nu gândește.

Ajută şi e gata s-asculte vorbe bune,

Primeşte şi mustrarea, ba chiar se şi supune.



Iubirea lui Isus nu minte, nici nu-nşală,

În ea nu este frică, nici umbră de-ndoială,

Nu am, nu vreau sau nu pot, iubirea nu le ştie,

Ea crede, face totul, zâmbind cu bucurie.



Ea trece peste ape, prin foc şi peste munte,

Purtând cu bucurie cununi de spini pe frunte,

Să năvălească valuri de ură nesecată,

Ea stă, fiindcă iubirea nu piere niciodată.



Iubirea ne-a dat cerul, viaţa, mântuirea,

Rămâne cea mai mare. ISUS este iubirea.