Poezie Glasul încercărilor

Când al Ispitei ceas te copleşeşte

Şi cerul pare că te-a părăsit,

Să nu disperi, ci-aşa cum eşti trăieşte

Puterea harului ce l-ai primit.



Căci încercarea ţine o clipită

În al veciei necuprins hotar,

Urmată fiind de slava mult dorită

În care vei intra-n curând prin har.



Când valuri de necaz te împresoară

Şi în nesiguranţă eşti adus,

Să nu te temi, căci Cel ce le măsoară,

Le-a potrivit să nu poţi fi răpus.



Când cei ce te-nfioară-ţi stau în cale

Voind să-ţi curme-al tău ceresc avânt,

Să nu te-opreşti, c-a lor puteri din vale

Pe al credinţei drum, legate sunt.



Când îndoieli îţi vlăguiesc puterea

Şi orizontul ţi s-a-ntunecat,

Să nu cârtești, căci Cel ce dă-ncercarea

E Domnul, Cel ce te-a răscumpărat.



Când ocărât de gloată te cutremuri,

Şi adevărul pare a-ţi fi duşman,

Să nu cedezi nimic, căci, peste vremuri,

Ocara-i slavă, sus, în Canaan.



Căci toate-acestea trebuie să vie,

În calea celui ce-i al lui Isus,

Ca, după ce-i desăvârșit, să fie,

Părtaş la tron, cu Domnu-n ceruri sus.