Poezie Fariseism înveninat

Cu veacuri multe-n urma noastră

Născutu-Te-ai dintr-o fecioară,

Şi tron ce-arată umilinţă,

Ţi-a fost doar mica ieslişoară.

Nu Te-ai născut în mari palate,

Nici în castele lângă râu

Iar puf încălzitor atuncea,

Ţi-au fost doar paiele de grâu...



Se zguduie fiorul morţii,

Se-opreşte pulsul de-a mai bate,

La gândul că Tu, Fiu din ceruri,

Ai stat cu mâinile legate

Ţi-au râs în faţă cei netrebnici,

Şi Te-au judecat hainii ....

Pe pielea Ta pocneşte biciul

Pe cap cu greu ți-atârnă spinii

Şi Te-au chinuit pe crucea

Ce Ţi-ai pus-o grea în spate

Oh, piroanele de-atuncea

Inima greu îmi străbate.

Ţi-au dat un lemn cioplit în cruce

Şi ţi-au strigat ieşind în faţa-Ţi:

Că le-ai stricat virtutea-naltă.

Fariseism înveninat.

Că le-ai vândut întreg poporul

Când vrutu-te-au de Împărat ...



Noi cei de astăzi suntem vina,

Şi numai noi te-am răstignit,

Păcatul ochilor mei vitregi,

Adânc un spine ţi-a înfipt,

Şi ţi-a produs durere crudă,

Şi un izvor mare de sânge,

Să-mi spele viaţa mişelească,

Şi lacrimile când voi plânge.