Poezie Doar ai ştiut

Aici, pe-acest pământ, totu-i vremelnic.

Şi totul are-n lume un sfârșit.

De ce ţi-e pasul trist şi șovăielnic

Şi sufletul atât de obosit?



Doar ai ştiut că drumul vieţii sfinte

E dintre toate drumul cel mai greu.

De l-ai ales, atunci să mergi'nainte,

Prin toate greutăţile, mereu !



De ce te văd cu ochii plini de lacrimi,

Descurajat, privind mai mult în jos,

Şi nu la cerul unde nu sunt lacrimi,

Unde durere nu-i, unde-i Hristos?



Doar ai ştiut când ai pornit pe Cale,

Că drumu-i lung şl oamenii sunt răi.

Şi străbătând a umbrei morţii vale,

Vor creşte spinii deşi, sub paşii tăi.



De ce te plângi sub vorbele de-ocară,

Chiar dacă nu duşmanii ţi le-au spus?

De ce te frângi adesea sub povară,

Şi te opreşti, în loc să urci în sus?



Doar ai ştiut că vei avea o cruce,

Şi vei cădea purtându-o spre Calvar.

Ştiai că nimeni altul n-o va duce,

Să-ţi uşureze chinul tău amar.



De ce ai parcă mâinile legate,

Şi nu mai faci nici lucrul cel mai mic ?

Lucrările cumva ţi-au fost stricate,

De cei ce-n viaţă n-au făcut nimic ?



Doar ai ştiut că în a ta lucrare,

Cu pietre-or azvârli duşmanii toţi,

Şi chiar de-ar fi în praf să ţi-o doboare,

Ridic-o iar... şi iar; fă tot ce poţi.



Şi nu privi cu ochii plini de jale

Cărarea ce în urmă ţi-a rămas.

Tot înainte-i drumul vieţii tale.

Păşeşte-l cu credinţă, pas cu pas!



Fiindcă ştii că după frământarea

Şi după ostenelile de-acum,

Te-aşteapt-acolo-n ceruri : sărbătoarea,

Cununa ta .... şi capătul de drum.