Poezie Demult, Isuse

Demult, Isuse, ai trecut,

Pe-aicea doar o dată...

Şi zeci de veacuri n-au putut

Să şteargă chipul Tău plăcut,

Din ochii care Ţi-au văzut,

Fiinţa minunată !



Ce har putut-ai oare-avea

În vorbă şi-n privire,

Că veacuri au trecut aşa,

Şi nu Te-au mai putut uita,

De-ai fermecat cu vraja ta,

Întreaga lor simţire !



Prin ce minune le-ai răpit,

Întreaga lor fiinţă ?

Că toţi au plâns, au pătimit,

Şl totuşi nu Te-au părăsit,

Au fost zdrobiţi,

Dar au învins, crezând în biruinţă.



Că ne-ncetat de când Te-ai dus,

Ţi-aşteaptă revenirea,

Că-n focul mai aprins Isus,

Din răsărit, până-n apus,

Te cheamă-n dorul lor nespus,

Şi-i mistuie iubirea.



De mii de ani toţi te doresc

Cu-acelaşi dor în cale

Iar aşteptările ce cresc,

Mai mult iubirea le-o sporesc,

Mai mult, mai mult doresc,

Lumina feţei Tale !



O, de-ai veni cât mai curând,

Te-aşteaptă-ntreaga fire !

Te cheamă stelele plângând,

Te-aşteapt-amurgul suspinând,

Şi zori, şi-apus; şi-n dor cântând,

Adânca mea iubire .....