Poezie Ce-i viaţa ta?

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 64
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21114-ce-i-via-a-ta]Ce-i viaţa ta?[/url]

Ce-i viaţa ta ? E o peniţă

Cu care scrii mereu pe-un drum,

Şi-apoi la ultima portiţă,

Când vrei să-l ştergi ca pe-o tăbliţă

Nu se mai şterge, nicidecum !



Şi vorbe-n vânt şi fapte rele

Rămân pe veci ca-ntr-un album;

Păzit e scrisul tău de stele,

De-ai pune mări întregi să-i spele,

Nu se mai şterge, nicidecum !



Să nu te minţi că-n veşnicie

Trecutul se preface-n scrum,

Căci Dumnezeu stă mărturie

Că-n faţa Lui tot ce se scrie

Nu se mai şterge, nicidecum!



În ceasul greu de judecată

Îţi vei citi întregul drum

Şi vei 'zbucni în plâns de-odată

Dar nici o slovă lăcrimată

Nu se mai şterge, nicidecum !



Nu poate şterge decât sânge,

Dar sânge sfânt, şi nu oricum...

Ce înger trupul şi-l va frânge ?!

Şi-astfel ce-ai scris, oricât ai plânge,

Nu se mai şterge, nicidecum !



Hai, adu-ţi vina ta şi greşul,

Isus îţi şterge-al vieţii drum

Cum trece pe nisip vârtejul,

Dar dacă azi nu prinzi prilejul,

Nu se mai şterge, nicidecum !



Isus pe lemn răbdă arşiţa,

Isus e preţul tău acum;

Te face alb ca lămâița

Şi tot ce-a scris cândva peniţa

Nu se mai vede, nicidecum !

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ce-i viaţa ta? | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă crede cineva că este religios și nu-și înfrânează limba, ci își înșală astfel inima, religia unui astfel de om este zadarnică. ( Iacov 1:26 )