Poezie Străinul

Motto: "Adevărat vă spun că, ori de

câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut". (Matei 25:40).



E noapte rece; vântul bate cu şueratul lui prelung,

şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung.

Ce bine e să fiu în casă, să ştiu că am destul

câştig,

Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig.



şi bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I

mulţumesc,

Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc.

şi-n focul straniu de lumină, a flăcărilor din cuptor,

Pe gene-mi cade toropeala, cu zvonul unui somn uşor.



Deodată o bătaie-n poartă şi încă alte, două, trei,

şi strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"

şi încă o bătaie-n poartă, tresar... E cineva pe drum;

Mă uit la oră: E târzie. Numai tâlharii umbla-acum�



Răsună încă o bătaie, şi încă alte

două-trei.

îi strig din nou: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"

Un glas de-afară îmi răspunde: "Vin dintr-un loc îndepărtat;

Umblatam cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-noptat.



N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân� la zi?

ţi-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-

aşi pomeni.

Primeşte-mă doar până mâine că am �nainte un drum

lung�

N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea

să-mi alung?"



Mă strecura-i lângă fereastră, să-l văd prin geamul

aburit;

Era urât şi plin de zdrenţe, murdar şi foarte obosit.

"Nu cer decât un colţ de pâine, uscată fie, să mi-o dai;

Să dorm pe jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!"



Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat atunci răstit:

"Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit!

Ce n-ai gândit mai dinainte, unde-ai să dormi, ce-ai să

mănânci?

E prea târziu să baţi la poartă, e prea târziu să mi te

plângi."



şi-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au

depărtat...

Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân

pe sat.

Eu, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând...

Dar am avut o neagră noapte; un vis ce nu-l mai uit nicicând.



Parcă din norul de lumină, Domnul Isus se cobora,

şi-n casa mea venea să-Mi spună, ce nimeni altul nu ştia.

Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit....

Dar, s-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a vorbit:



"Prietene, am vrut azi noapte să înoptez în casa ta;

Am vrut din pâinea de la cină să iau un colţ din partea Mea.

şi mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici

pat,

şi m-ai lăsat în frig afară, să plec flămând

şi întristat.



Căsuţa ta nu e prea mică să-ncap şi eu să dorm

în ea;

De ce n-ai vrut să ai la masă, un ostenit în casa ta?"

şi am privit cu ochii umezi până ce norul L-a luat...

şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat.



Trezit din somn şi disperare, m-am repezit afară-n frig...

şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig.

Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu...

Doar vântul îmi striga din ramuri, că m-am trezit, dar prea târziu.



("Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe ngeri&quot (Evrei 13:2)