Poezie Adame

Trecând atâţia secoli de când ţi-e hărăzit,

Să vieţuieşti pe lume de Cel ce te-a iubit,

Privind în urma vremii frântura de-o clipită,

în care-ai fost Adame, făptura fericită.



Coroană a naturii, stăpân pe acest pământ,

Puternic în tărie, puternic în cuvânt,

Aşa cum pana slabă nu poate să descrie,

Nici minte să conceapă atâta armonie.



A Veşniciei Tată, Suprem Stăpânitor,

Făcutu-te-a tovarăş, n-a fost părtinitor,

Căci din făptura-I sfântă ţi-a dat o parte ţie,

Iubirea lui de tată, ţi-a dat-o pe vecie.



Iar tu, ca fiu al Celui ce-a zis şi a făcut,

Din fericirea sfântă, vezi unde ai căzut...

Coroana ţi-i luată, eşti robul josniciei,

Făptura ta jertfită-i pe-altarul nebuniei.



ţi-e mintea-ntunecată privind în jurul tău,

Nu-L recunoşti pe-acela ce-ţi este Dumnezeu.

Te zbaţi în gheara morţii, în cruda disperare,

Te despărţeşti Adame de singura salvare.



El te-a chemat pe nume, tu azi îl izgoneşti,

El datu-ţi-a viaţă, tu cui îi dăruieşti?

Dar n-a sfârşit iubirea că s-a jertfit pe Sine,

Al păcii Prinţ, Adame, murit-a pentru tine.



Sunt secoli mulţi de când El pe cruce răstignit,

Pe Golgota, Adame, murind te-a mântuit.

A-mpărtăşit cu tine, durere, suferinţă

şi jugul tău asupra-I l-a luat cu umilinţă.



Din lacrimi şi suspine un drum ţi-a făurit,

O cale de salvare să poţi fi mântuit.

Atunci şi azi, Adame, iubirea-I nesfârşită,

Atunci ţi-a dat viaţa, azi pacea mult dorită.



Iar tu te ospătezi şi-nchini, închini mereu,

Pahar în cinstea Celui ce-a dus calvarul tău.

Din nou un şir de zile şi-apoi o nouă zi,

Prilej de desfătare, când oare te-i trezi?



Când va cădea năframa ce-atâta te-a orbit?

Când vei pleca genunchiul ca fiul rătăcit?

Când vei prânzi un Paşti ca ucenic al Său?

Jertfit de-acum e Mielul, Mântuitorul tău!



Primeşte-L cât e vreme, căci va veni o zi,

Când vei căuta zadarnic şi nu-L vei mai găsi.

Azi Haru-I te cuprinde, îndreaptă-ţi pasul tău,

şi inima şi gândul de-acum spre Dumnezeu.