Poezie Toamna misionarilor

Cu frunze ruginii, multicolore,

Pădurile în toamnă se gătesc

Şi vântul cântă-n armonii minore

Tristeţea frunzelor ce-ngălbenesc.



Se coc pe dealuri strugurii în vie,

De-acum porumbul poate fi cules.

Adună omul, plin de bucurie,

Prune şi nuci şi mere pe ales.



Doar florile din câmp, tot mai puţine,

De-al toamnei vânt se scutură, se rup.

Grăbite zboară harnice albine

S-adune ultimul polen în stup.



Şi mulţumiţi adună în hambare

Rodul pe care-atât l-au aşteptat,

Parc-a uitat acuma fiecare

De truda grea cu care-a semănat.



Aşa cum au trudit toţi gospodarii

Cari, semănând, nădăjduiesc mereu,

Aşa au semănat şi misionarii

Cuvântul sfânt, trimişi de Dumnezeu.



Au aruncat sămânţa cu-ndrăzneală

Având în faţă multe-mpotriviri,

Dar n-au cedat, ştiind că e reală

Nădejdea vie-a marii mântuiri.



Lucrând de dimineaţa până seara

Prin arşiţă, prin frig, trudind din greu,

Cu bucurie îşi purtau povara

Chemând pe păcătoşi la Dumnzeu.



Iar roadele au început să vină,

Şi mulţi îşi ridicau ochii-n sus

Setoşi de adevăr şi de lumină

S-au împăcat cu Tatăl prin Isus.



Să mergeţi să vestiţi Cuvântul vieţii

Voi misionari, chiar dacă suferiţi,

Că în curând, în zorii dimineţii,

De Dumnezeu voi veţi fi răsplătiţi.