Poezie S-a născut Mesia!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 113
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21159-s-a-n-scut-mesia]S-a născut Mesia![/url]

Din vremuri străvechi străbate Vestea Bună

Şi ne inundă-n inimi bucuria,

Iar peste tot colindele răsună:

"La Betleem ni s-a născut Mesia."



El a venit în lume să slujească,

Să moară-n locul tău şi-n locul meu

Şi de păcate să ne izbăvească,

Să ne-mpăcăm prin El cu Dumnezeu.



Ce-nseamnă pentru tine azi Crăciunul?

E-o zi ca alta scrisă-n calendar?

Îţi aminteşti de Dumnezeu preabunul

Doar când se-apropie al noului hotar?



Preocupat mai mult cu-mpodobitul

Cu mese-ntinse pentru cei avuţi,

Tu uiţi aşa uşor Sărbătoritul

Şi pe săraci ce-aşteaptă să-i ajuţi?



Ce-i ce-au intrat în Sărbătoarea sfântă

Şi prin credinţa-n El sunt mântuiţi,

În fiecare zi cu drag îi cântă,

Sunt buni la inimă, blânzi şi smeriţi.



Vino şi tu prietene degrabă

Numai Isus te poate mântui,

Întoarce-te din calea ta pribeagă,

Întoarce-te la El până e zi.



O, dacă-ai şti ce Sfântă Sărbătoare

Tu poţi să ai dacă-L primeşti acum,

Ce bogăţii de har şi de-ndurare,

Tu poţi avea cu El pe-al vieţii drum!



Veniţi, voi cei flămânzi, la Pâinea Vieţii

Şi voi, cei însetaţi, la sfânt izvor

Să fiţi şi voi în zorii dimineţii

Răpiţi la cer cu sfântul Său popor.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie S-a născut Mesia! | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.