Poezie Coasta lui Adam (satira)

Coasta lui Adam



Când ai făcut femeia, Doamne,

Ţi-a trebuit un pic de os

Şi-n jurul lui, Divin Părinte,

Ai pus ce-n Rai e mai frumos,



Dar pentru o aşa minune,

Ai vrut ca osul cu pricina,

De la Adam să-l iei, anume ,

Ca amândoi să fie una



Şi-atunci, cu multă-nţelepciune,

(Nimic nu faci întâmplător),

Tu ai gândit că ar fi bine,

Să nu iei os de la picior,



Că se putea cumva ca Eva,

(Prima femeie, cea dintâi)

Să-l ţină pe Adam, săracu'

Întreaga viaţă sub călcâi,



Iar de la cap, feri-ne-ar sfinţii,

Nu ai luat os, ca nu cumva,

Să-nceapă după ziua nunţii,

Pe bietu-Adam, a-l domina,



Aşa că ai găsit că-i bine,

De la mijloc să-l iei, ca ea,

Egală cu Adam să fie,

Pe-acest Pământ, de-a pururea



Şi de sub braţ, să luăm aminte!

Ca ea să fie protejată,

De lângă inima-i fierbinte,

Pe veci, fiinţa adorată.



............................



Trecut-au ani... şi-a fost să fie,

Un înţelept şi el, tot om,

Ce-a demonstrat cu gălăgie,

Că noi,

Am fi,

Picaţi,

Din pom.



C-o fi aşa... doar Domnu' ştie,

Dar sunt Adami cu pumnul tare,

Care, cu multă bărbăţie,

Îşi calcă Evele-n picioare...



O fi cumva coincidenţă?

Simplu privind ce facem noi,

Apare această diferenţă:

Între divin

Şi maimuţoi.



Valeriu Cercel