Poezie Darurile Lui

Darurile Lui



Când a făcut El lumea,

Ca omul să-nţeleagă,

I-a dat înţelepciunea,

Din daruri să-şi aleagă,



Că asta I-a fost vrerea:

Să ştim ce-i fericirea,

Ne-a dat la toţi durerea,

Regretul şi mâhnirea,



Iar lângă-nţelepciune,

A pus şi ignoranţa,

Pentru dreptate-n lume,

Ne-a oferit balanţa,



Să ştim ce-i modestie,

Zgârcit a aruncat,

Sămânţă de trufie,

Ce o numi păcat,



Să ştim ce-i întuneric,

El a făcut lumină,

Şi ce este feeric,

A pus sub clar de Lună,



Şi lângă bogăţia,

Ce-a dat-o tuturor,

A pus şi sărăcia,

Ce creşte cu mult spor,



La pacea ce ne-a dat,

Ca să o preţuim,

Războaie a creat,

Cu sânge s-o plătim,



Sub cupa răzbunării,

Cu ură şi otravă,

A pus floarea iertării,

Plăpândă şi firavă,



La deznădejdea rece,

Ce cată să-nfioare,

Torent de foc să-nece:

Speranţă şi visare.



......................



A morţii mângâiere

Şi-a vieţii continuare,

Ne-a dat o înviere,

Şi-apoi... o înălţare!



Amin.



Valeriu Cercel