Poezie Lacrimi, picături de rouă...

Lacrimi, picături de rouă-n cupe de argint,

Nu v-am simţit, când eraţi în ochii mei cuminţi,

Dar astăzi, mi-aţi curs pe-obraji, ca dar de-alint,

Când am ieşit rănit din pădurea deasă de terbinţi!



După ce-aţi zburdat, ca nişte îngeraşi, şi-n sufletul meu,

Am simţit că m-a mângâiat prin voi Însuşi Dumnezeu...

Şi-o pace de Rai şi-o transformare, dincolo de vorbe şi fire,

Mi-a-nvăluit fiinţa în lumina de bucuria imensă de fericire!



Privind pe fereastră, am văzut ochiul de soare-n fericire pe cer;

Şi m-am simţit în siguranţa căldurii divine venită în clipe de ger,

Ce mi-a vindecat celule din mine cuprinse-n clipe de răceală,

Iar prin vinele din mine am simţit o sevă nouă de neîndoială...



Voi, lacrimi, picături de rouă, în cupe de argint,

Intraţi în cămăruţele voastre, sculptate-n corpul meu,

Ca să-mi fiţi locul cu apa vie ce-mi spală sufletul smerit,

Redându-mi bucuria trăirii-n credinţa sfântă-n Dumnezeu!