Poezie Când vezi un pom pe pământ...

Braţele unui arbore mare şi blestemat

au primit pe răstignitul pentru păcat.

Era un copac tare şi prea noduros,

pe care a fost agăţat Isus Cristos...



Natura întreagă amarnic s-a întristat

şi toată-n umbra doliului s-a-mbrăcat.

Ea nu putea privi piroanele-nsângerate

şi nici funiile pe corpu-I sfânt înnodate.



Turme de stele şi soarele-nchingă

ar fi dorit mult durerea-I să-I stingă.

Îngerii în număr cu miile lângă mii

Ar fi dorit s-aducă cu ei sfinte făclii...



Se auzea, în Cosmos, o doină de jale,

când chiar şi moartea rea s-a îngrozit!

Şi ea în năframa-i cernită s-a acoperit,

căci nu-nţelegea o dramă atâta de mare...



Munţii şi dealurile trimiteau ecoul durerii

prin văile încremenite-n tăcerea de stâncă.

Pârâiaşele gemeau greu în timpu-aşteptării

Să iasă Viaţa din groapa din stânca adâncă...



Isus murea pentru sufletul meu din colivie,

îmbrăcat în cortul din lutul de pe pământ,

pe-o cruce sinistră bătută de aprigul vânt

şi-ngropat ca o sămânţă vie, în rece mormânt!



Mirabila sămânţă a-nvins moartea prin moarte,

redevenind Rege, Preot, Împărat, Dumnezeu,

făcându-ne nouă, prin credinţa în El, parte

să fim rodul viu al suferinţelor sufletului Său.



Amice, când vezi vreun pom noduros pe pământ,

Aminteşte-ţi de jertfa grea plătită şi pentru tine,

Că-i timpul să crezi, ca să nu intri-n rece mormânt

nemântuit şi negata pentru Viaţa cea sfântă ce vine!