Poezie Taina...

Cineva m-a luat de mână şi m-a dus în grădina

În care adia uşor vântul şi străluce-n jur lumina.

Soarele pe cer râdea fericit şi se gudura printre raze,

Iar florile uimite priveau spre cerul albastru-n extaze...



Ace fiinţă suavă mi-a arătat în jur toate florile,

Din toate speciile, mărimile şi cu toate culorile.

Apoi, m-a oprit lângă un trandafir roşu-nfocat,

Din care a rupt un boboc îmbujorat şi mi l-a dat.



Nu mi-a spus nici o vorbă, ci a tăcut misterios,

Dar eu eram uimit de trandafirul acela frumos!

Mă fascina haina lui făcută din frumoase petale

Şi culoarea lui roşie ce strălucea-n grădina din vale!



Bobocul primit era de-un roşu uluitor de frumos

Şi-avea-n mirosul lui parfumat ceva misterios...

Era o taină ce-mi cuprindea sufletul meu şi firea;

Simţeam metamorfoza şi mă umplea fericirea...



N-am rugat pe fiinţa aceea suavă să-mi explice taina,

Nici locul unde şi-a găsit trandafiru-n roşu haina...

Mi-a fost de ajuns să mă străfulgere acea roşie culoare,

Ca să am bucurie-n suflet şi să-i văd divina asemănare...



Haina delicată-n carminul de lumini din trandafir

M-a-nvăluit în susurul de bucurie sfântă şi de dor;

Şi-aş fi dorit s-o strâng şi s-o păstrez într-un potir,

Ca să o am în viaţa mea de chiriaş de Timp şi călător!...