Poezie Misterul vieţii

Privesc în jurul meu şi-s cuprins de-un sfânt mister,

Ce mă inundă, îmi dă bucurie şi mă atrage spre Cer!

Vântul uşor adie şi cântă, iar razele de soare dau viaţă

Naturii trezite de-al păsărilor tril dis-de-dimineaţă...





Speranţa şi dorul, ca o făclie, renasc echilibrul divin,

Când înţeleg că sunt creat să trăiesc un ciclu de mit:

Să mă nasc, să-nfloresc, ca apoi, în pământ să revin,

Iar al meu suflet să-şi ia zborul spre Cer, deplin fericit!





Este un ciclu în viaţa mea ce se repetă ca-ntr-o spirală:

M-am născut şi-am trăit, ca un brad tot verde-n Carpaţi,

Dar am început să m-ofilesc, ca orice floare albă, reală,

După ce anii în fugă s-au scurs; şi mi-au fost număraţi...





Schimbări multe se petrec în viaţa mea, ca şi-n natură,

Când ciclul timpului din caierul vremii încet se deapănă,

Aşa cum a fost stabilit încă de la-nceputurile de Scriptură,

Ca ce-nverzeşte primăvara să se-ofilească-n iarna cea dură.





Bobul de grâu, mirabila sămânţă, zburdă şi el spre glie fericit,

Când semănătorul îl aruncă cu grijă-n ogorul din timp pregătit,

De unde va răsări-nzecit în spicul de aur, zâmbind în lumină,

Gata să fie cules chiar la timp stabilit de Sursa de viaţă divină...





E-o simfonie a bucuriei schimbării şi-a vieţii în întreaga natură,

Când din ce moare: din bobul uscat, apare-nviat viaţa de mâine;

Şi din firicelul de-un verde crud şi firav, apare sămânţa mai dură,

Ce se-nmulţeşte devenind spic însutit, gata să fie jertfit ca şi pâine!





Sfântul mister îl vezi peste tot în imensul macrocosmosului infinit:

Pe cerul cu stele şi soare, pe glie; şi-n microcosmosul îmbobocit,

Când din seminţe ce mor, sau din visurile spulberate de o viaţă,

Născutul din nou în Duhul Sfânt, are credinţa ca far spre dimineaţă...