Poezie Vrere şi putereVizualizări: 114
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:46:02 BBCode: [url=/poezie/id/21228-vrere-i-putere]Vrere şi putere[/url]
O, Sfânt Isuse, lacrima ce şterge
orice obraz, e zbatere şi dor,
e strigăt după Tine, căci ea curge
spre seva lutului-viat de creator.
O, Sfânt Mesia, Tu ne dai putere
Să trecem împilări cu fruntea sus,
Să suportăm mizerii şi durere
Căci noi găsim salvarea în Isus.
O, Sfânt Mântuitor, Te simt aproape
şi-atunci când gem, şi-atunci când zac,
şi-atunci când văd în jur necugetate fapte...
Eu iar mă rog, chiar şi atunci când tac.
Că-n încercările pe care le îndură
orice creştin, trecând prin viaţă sfânt,
este puterea dată de Scriptură
clipei de trecere, prin sacrul său cuvânt.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCa niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. ( 1 Petru 4:10 )