Poezie Rugaciune (50)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 72
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21233-rugaciune-50]Rugaciune (50)[/url]

îţi mulţumim, Doamne, Tată ceresc

Ca-n pacea Ta ne regăsim fiinţa,

De-aceea, Doamne, în veci Te slăvesc

Si-Ti mărturisesc şi-n ceasul acesta

credinţa.



Oriunde ne-ai dus paşii, departe, spre zări,

în zidirile Tale, peste mări şi ţări,

Te-am purtat, Doamne, în inimi si-n minte,

Ca pe eternul minunat Părinte.



Ti-am cerut în rugă, în ceasul acela de har,

Ocrotire pe căi şi pace, în dar,

Pentru toţi care pleacă, pentru toţi care vin

Si-ai fost şi cu ei, şi cu noi pe deplin.



Ne-am rugat pentru toţi, soră ori frate,

Ca-n pacea Lui în toate şi peste tot să vă poarte,

Si-aţi fost sfinţiţi şi-n bucurii, şi-n încercări,

Umplându-vă fiinţa de slavă-n cuvânt şi cântări,

Către Cel prea înalt, către cel de sus,

Cu Duh Sfânt, Cu Dumnezeu, cu Isus.



Si-n bucuria întoarcerii-n Biserica mamă,

Alături de cei în credinţa de-o samă,

îţi mulţumim fierbinte ţie

Că suntem cu Tine în părtăşie

în Sfântul lăcaş al Speranţei, sufletesc alin,

Rostind cu nesaţ divinul AMIN!
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Rugaciune (50) | Salvatorul.ro
meniu prim
Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină. (Allan Bloom)