Poezie Har Dumnezeiesc

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 99
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21242-har-dumnezeiesc]Har Dumnezeiesc[/url]

Simt harul ce mi l-ai dat în dar

înmiresmat, şi-n cuvântul divin mă cufund

Pulsând în miezul clocotitor al Creaţiei,

De unde pornesc să vestesc şi eu, într-un cântec nou,

Numele Tău, Dumnezeu.!

şi cu toată fiinţa încerc să mă prind

şi-n vers să cuprind

Măreţia, izvorul, mântuirea şi dorul

De Tine, ISUSE!

Iar când din cuvânt pornesc rugăciunile

Spre slava Ta, Doamne,

Alături de zeci, sute, milioane,

Urc şi eu pe raza luminii,

Pe scara iubirii, cu torţa aprinsă

De focul divin al cuvântului Tău

şi strig: DA, CRED!

Cred în Tine, Dumnezeu

şi-n Fiul Tău, ISUS.

Cred în tot ce ai scris şi ai spus

Prin cuvânt. Cred în Duhul Sfânt

Cel neînvins, de necuprins.

Iată, Doamne, ce mult mai ajutat

Să urc şi eu spre Tine,

Să Te slăvesc şi să Te cânt

In noi armonii, mai depline,

Sorbind din dragostea Divină

De unde iau mereu har şi lumină.

Astfel pot în vers să-ncarc

Psalm şi cânt, parabolă, pildă,

Pe toate să le pun într-un arc,

S-ating inimi şi gând

De fiecare dată când cânt.

Să te-ating pe tine, pe el,

Pe prieteni şi duşmani, la fel,

Să conving în credinţă pe toţi,

Pe miniştri, patroni ori pe hoţi.

Iată de ce-mi proştern în Cuvânt

Tot ce-i mai luminos şi mai sfânt,

Cuvânt de credinţă plin,

Pentru el, pentru ea, pentru mine,

Spre tine, cu Tine, Isuse, AMIN.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Har Dumnezeiesc | Salvatorul.ro
meniu prim
Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )