Poezie Doar braţul Tău, Isus

Eram acolo, la apus

în Munţi Stâncoşi -,

Pământ străin

dar Divin.

Priveam de sus

când, alunecând,

Spre hău m-am dus...

dar mâna Ta

hotar s-a pus

şi m-a oprit, pe stâncă,

sus

doar braţul Tău, Isus!



Da! M-ai salvat

şi m-ai luat pe Cale,

sus,

pe stânci, gorgane,

prin parcuri în canioane,

creste şi văi americane,

pe os de dinozaur,

castele de aur,

crenele-n zidire

dinainte de fire...

Toate urcate pe zări,

peste depărtări.



Le văd şi-azi coborâte,

le simt şi azi împletite

şi apoi sădite

şi stropite

cu zori

în culori,

cu zâne şi soare

ca un basm ce nu moare.

E-aici DUMNEZEU

în natura regină,

în frumuseţea Divină

în care părtaş sunt şi eu,

sus, de mâna cu Isus,

eu,

muritor plebeu

dintr-o ţară săracă

dar Binecuvântată

încă de lacrimi brăzdată.

TE ROG, dar, fierbinte,

că-i în puterea TA:

Cum m-ai salvat pe mine,

Salveaz-o şi pe ea,

România mea!