Poezie Crez

Simt, Doamne, harul

pe care mi l-ai dat în dar,

înmiresmat,

şi-n cuvântul Divin

mă cufund,

pulsând

în miezul clocotitor

al creaţiei,

de unde pornesc

să vestesc

într-un cântec nou

numele Tău,

DUMNEZEU!

şi cu toată fiinţa

încerc să mă prind

şi-n viers să cuprind

MăREţIA, IZVORUL,

MâNTUITORUL

şi DORUL

de TINE, ISUSE,!

Iar când din cuvânt

pornesc rugăciunile

spre SLAVA TA, DOAMNE,

Alături de zeci, sute,

milioane,

urc şi eu pe raza luminii,

pe geana iubirii

cu torţa aprinsă

de focul viu al CUVâNTULUI TăU

şi strig:DA! CRED!

Cred în Tine DUMNEZEU

şi-n FIUL TăU, ISUS!

CRED în tot ce ai scris

şi ai spus

cu DUHUL SFâNT, de necuprins.

Iată, Doamne, că urc mereu şi eu

spre Tine, Te slăvesc şi Te cânt

măiestrind în CUVâNT,

sorbind dragostea Divină

de unde iau mereu

HAR şi LUMINă.

Cu credinţă deplină,

Senină, încerc ca-n viers să-ncarc

PSALM şi CâNT, PARABOLă, PILDă,

Să le pun într-un arc

şi s-ating cu ele inimi şi gând

de fiecare dată când cânt.

Să te-ating pe tine, pe el,

Pe prieteni şi duşmani, la fel...

De aceea-mi prostern în cuvânt

tot ce e mai luminos şi mai sfânt:

Cuvânt plin şi senin,

pentru el, pentru ea, pentru mine,

spre tine, cu TINE, ISUSE, AMIN!