Poezie Poem pentru binecuvântare

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 119
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21290-poem-pentru-binecuv-ntare]Poem pentru binecuvântare[/url]

Binecuvântează Doamne

Odrasla ce ţi-am adus

Căci la Tine e puterea

Harul şi Slava de sus.



Dă-i putere, sănătate

Fă-l să semene cu Tine

Chipul Tău să-l poarte veşnic

Şi în rău ca şi în bine



Creşte-L după voia-Ţi Sfântă

Ia-L în braţe şi îl ţine

Priveghează-I chiar şi somnul

Să aibe clipe senine.



Lasă îngerul Tău Doamne

Să coboare-n preajma lui

Să-l păzească-n orice clipă

În prezenţa Tatălui.



Şi aşa în siguranţă

Să rămână orişicând

Cât Ai plănuit odată

Că-L vei ţine pe pământ



Iar când primii paşi în viaţă

Îi va face pe pământ

Întăreşte-i Tu piciorul

Păzeşte-L prin Duhul Sfânt



Condu-I paşii spre-adunare

Împreună cu părinţii

Să te mărească pe Tine

Cu fraţii şi cu toţi sfinţii.



De copil Tu instalează-l

În lucrarea Ta cea mare

Să-nceapă să te servească

Prin poezii şi cântare



Dă-I astfel înţelepciune

Minte şi cuget curat

Şi chiar din copilărie

Să fugă de ce-i păcat.



Să fugă de orice poftă

Aşa cum Pavel spunea

Odată lui Timotei

Când cu drag îl îndruma.



Să se ţină însă tare

De Isus şi slava Sa

Şi-ntr-o unitate sfântă

Să rămână pururea



Iar la şcoală când va fi

Să fie elev cuminte

Să înveţe foarte bine

Să privească înainte



Să nu se dea niciodată

Înapoi orice va fi

Căci acel ce ne veghează

Orişicând ne va păzi



Iar pentru învăţătură

Pe Isus să îl dorească

Ca să-L sprijine în toate

Şi aşa cu El să crească



Cu Isus mergând de mână

Va ieşi învingător

Şi va merge cu paşi siguri

Spre un mare viitor



Adevărul e că-n viaţă

Avem clipe fericite

Dar şi momente oneste

Plus surprizele ivite.



Însă nimic nu contează

Când la cârmă e Isus

Oricât de mare e valul

Noi rămânem totuşi sus



Şi faţă de profesori

Să fie un bun exemplu

Pentru colegi şi colege

Trupul său să fie ,,Templu"



Să răspundă când e cazul

Şi să tacă când se cere

Conformându-se în toate

Şi cu a lui Isus vrere.



Să ajute la nevoie

Pe cei ce îi sunt aproape

Când se vor ivi probleme

Şi cazuri neaşteptate



Căci astfel de fapte bune

Sunt o binecuvântare

Pentru orişice fiinţă

Fie mică, fie mare



Paralel cu-nvăţătura

Ce o va primi la şcoală

Să citească-n orice zi

,,BIBLIA", coală cu coală



Căci în ea mulţi au găsit

Rezolvare pe deplin

Au primit lumină sfântă

Au scăpat de orice chin



Ea e Cartea cărţilor

Care trebuie-nvăţată

Citită, verificată

Şi în toate aplicată



Să fie un bun elev

La ora duminicală

Să aibe activitate

Să răspundă ca la şcoală



Astfel va fi un elev

A lui Dumnezeu cel Mare

Şi pentru purtare bună

Îi va da răscumpărare



Şi el va simţi aceasta

În întreaga lui făptură

Şi va transmite la alţii

A lui sfântă-nvăţătură



Iar când va purta un nume

Devenind un tinerel

Să nu privească la oameni

Ce nu sunt un bun model



Ci să-nveţe din vechime

Şi să urmeze la fel

În toate pe Creatorul

Ca Iosif, ca Daniel



Şi ca TIMOTEI odată

Să se-avânte în lucrare

Să devină apt în toate

Pentru lucrarea cea mare



Să fie un serv aparte

Credincios şi plăcut Ţie

Să contribuie în toate

La sfânta împărăţie



Acestea o Doamne Sfinte

Au fost câteva dorinţi

Ce le-am adresat acuma

Sub formă de rugăminţi.



Să le-asculţi noi te rugăm

Iar la timpul potrivit

Să Le-aduci la-ndeplinire

După scopul Tău dorit



Astfel noi încredinţăm

În braţele Tale sfinte

Odrasla ce ţi-am adus

În faţa Ta scump Părinte



Şi aşa în siguranţă

Va fi toată viaţa lui

Căci din braţul Tău o Doamne

Să îl smulgă nimeni nu-i



Noi nu ştim ce îl aşteaptă

Dar Tu-i cunoşti viitorul

Şi destinul ce îl are

Tu să-i fii în veci Păstorul



Să-ţi cunoască pururi glasul

Să meargă în urma Ta

Să-ţi răspundă la chemare

Orişicând îl vei chema



Dacă şi nori grei vreodată

Vor veni asupra lui

Ajută-L ca să răzbată

Până-n vârful muntelui



Neputinţa omenirii

Pentru Tine e putinţă

Poţi să satisfaci oricând

Pentru om orice dorinţă



Binecuvintează-l deci

Şi pe el şi pe părinţi

Pe bunici şi ceilalţi

Ascultând a lor dorinţi



Binecuvântă acuma

Pe toţi cei ce-au ascultat

Pe tineri şi pe bătrâni

Pe copiii ce ne-ai dat



Fă ca toţi să simţim astăzi

A Ta binecuvântare

Şi să rămânem ai Tăi

De la mic până la mare



Astfel binecuvântarea

Să rămână scumpă, dulce

Până vine clipa-n care

Sus la Tine ne vei duce

Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Poem pentru binecuvântare | Salvatorul.ro
meniu prim
Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta! Fii păstorul și sprijinitorul lor în veci. ( Psalmii 28:9 )