Poezie Năpârca

Nu scăpase Pavel bine

De-a mării furie

Când dorind să facă foc

Să-ncălzească acel loc

Între spini era-nmijloc

O năpârcă vie.



Se-agăţă de mâna lui

Vrând să-l prăpădească

Cei din jur s-au îngrozit

Unii din ei au fugit

Alţii au mărturisit

Că n-o să trăiască.



Dumnezeu face dreptate

Trebuia să moară...

Fie-n barca scufundată

Ori în marea agitată

Sau cu toţii laolaltă

Ori aici afară.



Pavel liniştit deplin

Fu nepăsător

Scutură năpârca jos

Drept în focul maiestos

Nefiind atunci milos

Nici îndurător.



Barbarii acum credeau

Ca umflat să cadă

Dar Pavel habar n-avea

Nici măcar nu se gândea

Şi nici nu-l interesa

Ce vor ei să vadă.



Văzându-l tot în picioare

Teafăr, sănătos

Şi-au schimbat a lor părere

Ieşind din a lor tăcere

Au rostit toţi cu plăcere

Cu un glas duios



Este „ZEU", nu ne-ndoim

Am stat mărturie

Că o faptă ca a lui

Ca să scape şansă nu-i

Pe-ntregul pământului

Spunem cu tărie.



Pavel n-a avut nevoie

Să fie un zeu

Ci a început îndată

Lucrarea încredinţată

Ca să ştie lumea toată

Despre Dumnezeu.



Năpârca este şi azi

Ea pe mulţi atacă

Nu vei păţi nici un rău

Dacă strigi la Dumnezeu

Să te ia pe braţul Său

E gata s-o facă.

Amin