Poezie Cale

Velierul scrâşneşte în catargu-nălţat

Când prin chinul de mare, trece-un drum zbuciumat;



Velierul îmi ţipă cu uniri şi strânsori

Colţii mării când pieptul i-ncolţesc uneori;



Velierul îmi plânge mititel şi sărman

Înspumat când în juru-i urlă un uragan;



Iar când marea e linsă ca o tihnă în seri

Vasul meu se întinde amintindu-şi de ieri;



Când întinsul de ape plin e-n raze de stea

Brigantina-mi surâde începând a visa;



De porneşte a spune marea albe poveşti

Corăbioara-mi adoarme-n vise copilăreşti...



Dar ştiu marea prea bine, cu obrazu-i de spân,

Ridicată vetrela-i ca în vânt să rămân;



Valul de se încruntă spumegând fioros

Eu rog vântul ca pânza să mi-o umple vârtos;



Marea dacă turbată e din larg până-n larg

Vela mea arborată albăstreşte ca steag!