Poezie Gârliţe

Suntem în zodia-aşteptării

Cătând al traiului acord...

Plângânde gârliţe din ceruri

Cat primăvara înspre nord.



Cine le cheamă şi le mână

În dusul zborului ceriu

Când noi, cu soarta noastră-n mână,

Vedem avântul lor hazliu?



Privind săgeata lor din urmă

Ne par că-n orizont tot cad,

Iar noi cu coatele în turmă

Un locuşor găsim mai cald.



Unde privirea li se-ndreaptă?

Unde le-or duce zborul lor

Când încă n-au zidit o treaptă

Şi nimeni n-are-un mărţişor?



Să fii întâiul este bine

Ca microfonu-n mâini să prinzi,

Nu într-o goană de lumine

Fără de minte să te-aprinzi.



Să sai cu cuvântarea scrisă

Supusă pentru interes

În calea largă şi precisă,

Dar nu cu-un ţel neînţeles.



Care te duce nu ştiu unde,

Care-ţi aduce nu ştiu cât

Şi convenabil nu-ţi răspunde

La situaţia de sfânt.



Căci nu-nţeleg ce este scara

Smerit la care ne-am supus...

Mă rog, şi ce că primăvara

Lumii întregi ele-au adus?



Doar nu o fac cu socotirea

Cum este scris, cum este dat,

Cum târguieşte cu iubirea

Poporul nostru învăţat.



Şi ce de-o lume visătoare

În ceruri dragostea-a zâmbit –

Noi avem scaune şi stare...

Ele cu ce s-au pricopsit?



Şi observând că-a prins a ninge,

Iar oamenii s-ascund grăbiţi,

Ştirb ne zâmbim doară cu gingini

Neputincioşi, îmbătrâniţi.