Poezie E necesar să mă sui

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 82
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21354-e-necesar-s-m-sui]E necesar să mă sui[/url]

Începutul erei noastre este desigur legat

De venirea pe pământ a Pruncului Minunat

El a început să crească având mare-nţelepciune

Astăzi fiind declarat: ,,Cel mai mare om din lume"



După actul de botez când Tatăl l-a prezentat

El a început lucrarea care I s-a-ncredinţat

El a predicat Cuvântul, bolnavii I-a vindecat

Ne-a lăsat model de viaţă: FăRă URMă DE PăCAT



A venit însă o vreme când pentru noi s-a jertfit

Ca să primim mântuire. Asta El a urmărit

După moarte la trei zile Dumnezeu l-a înviat

Dându-i cinstea cuvenită Fiului de Împărat



Chiar din clipa învierii El s-a arătat la mulţi

Fie-n casă sau grădină, fie undeva în munţi

El a început să spună căci va fi-nălţat la Cer

Ca să poată să atragă pe toţi oamenii la El



Şi mai mult decât atâta, locul Lui de pe pământ

Va fi complectat degrabă cum a spus: DE DUHUL SFÂNT

El va fi Mângâietorul, Duhul Adevărului

Care zilnic ne ajută să păşim pe calea Lui



Iar Isus după-nălţare ne va fi Mijlocitor

Între Dumnezeu din ceruri şi-ntre omul muritor

Să-L mărturisim cu viaţa, întru totul să-L urmăm

Şi de El nici o clipită noi să nu ne ruşinăm



Astfel în statornicie şi trăire pe deplin

Noi îl vom purta în inimi cât jos pe pământ trăim

Iar apoi în Cerul Slavei El ne-a mai promis ceva

Căci locaş la fiecare după merit ne va da



Doamne cum vor fi acestea ce în Cer ne pregăteşti

Cum vor arăta în slavă aceste locuri cereşti

Desigur că ochii noştri n-au văzut aşa nicicând

Urechea n-a auzit cât trăit-am pe pământ



Nici chiar la inima noastră slava lor nu s-a suit

Căci sunt lucruri minunate, lucruri de ne-nchipuit

De aceea Doamne Sfinte mulţumim pentru-nălţare

Căci şi noi vom fi-nălţaţi sus pentru întâmpinare



Recunoaştem azi cu toţii expresia-ţi minunată

Şi îndeplinirea ei exact cum a fost fixată

Căci ziua de înălţare e prevestită oricui:

,,E NECESAR PENTRU VOI CA LA TATăL Să Mă SUI".



Te rugăm însă Isuse, când din nou vei reveni

Vrednici să ne faci pe toţi să te putem preamări

Şi-nălţaţi apoi cu Tine veşnic să ne bucurăm

Şi-ntr-o armonie sfântă pe TINE să te serbăm.

Amin.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie E necesar să mă sui | Salvatorul.ro
meniu prim
Să lăsăm ca mărturia noastră să fie scrisă cu litere destul de mari, ca lumea să o poată oricând citi!