Poezie Dragoste şi cunoştinţă

Omenirea-n a ei goană are-o ţintă-n viitor

De-a cunoaşte tot ce este fizic şi nemuritor

Şi s-ajungă scopu-acesta, face tot ce-i cu putinţă

Chiar de suferă şi rabdă pentru nobila dorinţă



Cercetaeză universul, cosmosul cu-a sale taine

Galaxii, planete, astre, moda nouă cu-a ei haine

Inventează aparate din domenii diferite

Născoceşte ştiri diverse şi cu scopuri felurite.



Îşi îmbogăţesc continuu bagaje cu cunoştinţe

Se întrec unii pe alţii în planuri şi în tendinţe

Şi în marea agonie a cunoaşterii depline

Se feresc de a cunoaşte marile taine divine.



Vai de cel ce nu cunoaşte mai întâi măreaţa stare

Despre Dumnezeu cel Veşnic, Blând, Puternic, Sfânt şi Mare

Căci această cunoştinţă este cea adevărată

Ce-ţi produce bucurie şi-o trăire minunată.



Iară cel ce se pretinde că-L cunoaşte pe Hristos

Dar în fond îl neglijează ca oricare păcătos

Are-n el o cunoştinţă ce îngâmfă şi-i nimica

Nu concepe biruinţa, are-n sânge veşnic frica.



Merită ca să cunoaştem mai întâi pe Dumnezeu

Să-I cunoaştem suferinţa, să-I cunoaştem chinul greu

Să-I cunoaştem măreţia, cerul, locul pregătit

Şi crescând în cunoştinţă ajungi fiu desăvârşit.



De ai numai Cunoştinţă, dar dragoste nicidecum

Poate să-ţi producă hopuri mari şi-adânci pe-al vieţii drum

Priveşte spre ucenicii ce cu Isus într-o barcă

Prinsă de furtuna mării, nu ştiau ce să mai creadă



Încât după potolirea valurilor şi furtunii

Privind ţintă către Isus, către Creatorul lumii

Neştiind ce să mai creadă formulară întrebarea:

,,Cine-o fi de îl ascultă vânturile şi chiar marea?''



Petru-n noaptea de durere când Isus răbda cumplit

Văzut fiind de-o femeie, ca răspuns el i-a vorbit:

,,Nu cunosc pe omu-acela; nu l-am văzut niciodată''

Astfel lepădat de Isus nu ştia ce să mai creadă.



Multe cazuri din acestea sunt pe paginile sfinte

Puse drept de mărturie, mărturie prin cuvinte

Toate-acestea ne îndeamnă că-n deplină cunoştinţă

E nevoie de putere, Dragoste şi biruinţă.



Dragostea e calitatea cea mai mare pe pământ

Şi nu poate fi descrisă nici prin vorbe, nici tăcând

Ci simţind-o în viaţă trebuie s-o dovedeşti

La prieteni şi la fraţi, orişiunde te găseşti



Dragostea ea rabdă totul, suferă nu pizmuieşte

Nu se umflă de mândrie şi la rău nu se gândeşte

Ci iubeşte adevărul, se poartă cuviincios

Te îndeamnă să crezi totul, făcând drumul luminos.



Nu se bucură vreodată de nici o nelegiuire

Ci de adevărul pur izvorât din Duh. Nu fire

Ea totul acoperă, ea totul şi crede

La fel şi nădăjduieşte, suferă, purcede.



Ea e însăşi Dumnezeu de-aceea se spune

Niciodată n-a pieri, cît va fi pe lume

Şi chiar de rămâne nădejdea, credinţa

Dragostea-i mai mare, cu ea-i biruinţa



Am dori o scump Isuse să rămânem cu cuvântul

Ce răsună peste veacuri cuprinzând întreg pământul

Forţa lui de răspândire astfel nouă ne grăieşte.

,,Căci cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte''.

Amin