Poezie Degetele

Cinci degete de la mână

Sunt la fel de importante

Îşi fac lucrarea cu râvnă

Chiar de apar separate.



Dar la bază sunt unite

Fac un singur corp comun

Ca mărimi sunt diferite

Dar toate fac: „Lucru bun".



Cel mai „Mare" este singur

Separat, opus la toate

Dar deşi-i aşa te-asigur

E model la celelalte.



Nu se plânge că-i prea greu

Nu zice că... fără el

Toate s-ar mişca mereu

Căci doar el e: ,,Cel mai cel".



Vine-apoi „Arătătorul"

Cu direcţii indicate

Ca să vadă tot poporul

Că el ştie să arate!



Dar când e-ndreptat în faţă

Celelalte se-ndoiesc...

... Chiar spre mine, dar mă-nvaţă

Cum să-l ţin să nu greşesc.



Cel mai „Lung" e cel mai „'nalt"

Cum era Saul odată

Dar asta nu la-ndemnat

Să-şi dea importanţa toată.



Ci rămâne la mijloc

Unde forţa e mai mare

Nu se plânge de-al său loc

Respectă pe fiecare.



„Inelarul" e aproape

Şi deşi-i împodobit

Pe sine nu se socoate

Că el e mai fericit.



Caută să nu se-ngâmfe

De onoarea ce-o primeşte

Chiar de unii-i aduc bârfe

El îi iartă, îi iubeşte.



Cel mai „Mic" este la coadă

După cum sunt aşezaţi

Unii zic că-i o iscoadă

Aşezată lângă fraţi!



Adevărul este altul

Şi cel „Mic" e important

Că-mpreună dau asaltul

Fără el nu-i garantat.



De fapt toate împreună

Pot prezenta două stări

Ce pot face a ta mână

Cu multe-ntrebuinţări.



Când degetele-s întinse

Formează a noastră „Palmă"

Dar adunate şi strânse

E „Pumnul", semnal de-alarmă.



Acum toţi să exclamăm

„Minunat ne-ai creat Doamne"

Degete vrem s-arătăm

Şi să nu dăm pumni, nici palme!

Amin