Poezie De ce potop?

Când privim Doamne la Tine

Iar apoi spre noi

Nu există comparaţii

Ci palide imitaţii

Şi cu cât avem relaţii

Ne vedem mai goi!



Înainte de potop

Tu ai constatat

Oamenii erau stricaţi

La păcate mari dedaţi

Foarte rău, neînfrântaţi

Buni... de condamnat!



Potopul le-a fost pedeapsa

Pentru fapta rea

Cei de azi ne întrebăm

Uneori ne şi mirăm

Când vedem şi constatăm

Azi... e tot aşa!



Se pare că depăşim

Răutatea lor!

Azi lumea e şi mai rea

Bolnavă de-o boală grea

Peste tot o poţi vedea

Boala: „Poftelor".



Nici o urmă de-nfrânare

Ci pofte aprinse

Chiar de preţul este mare

Nu au frică, ruşinare

Fac acte de condamnare

Scene... ca în vise!



Strigătul de pocăinţă

Nu e ascultat

Şoapta celui Rău e bună

Pentru ea toţi se adună

Năvălesc ca o furtună

Să facă păcat!



Cât mai ţine Harul Tău?

Cât îi poţi răbda?

Ştim că mila Ta e mare

Că nu doreşti condamnare

Ci vrei să ne dai iertare

Şi iubirea Ta.



Totuşi în final va fi

Şi o judecată

Pentru toţi rebelii care

Au respins a Ta chemare

Oh!... Pedeapsa va fi mare

Dar şi meritată.



Un al doilea potop

E gata să-nceapă

Dar acum va fi cu foc!

Peste tot în orice loc

Nu e glumă! Nu e joc!

Nu-i ca cel cu apă!



Astăzi încă mai e har

Ca să fii salvat

Predă-te dar lui Isus

În toate să-I fii supus

Şi El te va duce sus

Ca răscumpărat.

Amin