Poezie Birjarul şi Domnul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 130
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21388-birjarul-i-domnul]Birjarul şi Domnul[/url]

La o gară foarte mare un birjar se oferea

Să servească clientela, el de zor le propunea

Veniţi oameni buni la mine, uite ce condiţii am

Un cal năzdravan din fire, ce trage în mândru ham

Şi o birjă, o splendoare ca o caleaşcă regală

Iar eu am îmbrăcămintea, o ţinută ca de gală.



Cunosc şi bine oraşul vă duc iute orişiunde

Într-un timp record, fantastic la prieteni sau la rude

Vă pot comenta traseul ca orice ghid de valoare

Vom putea vorbi în şoaptă sau cu un volum mai mare

Ce mai, totu-i minunat, hai grăbiţi-vă, veniţi

Căci şi timpul costă bani, haideţi nu mai zăboviţi.



Nu termină bine vorba căci un domn i se ivi

Şi în câteva cuvinte îi spuse ce ar dori

Vreau să merg într-un loc sacru că sunt aşteptat s-ajung

Dar recomand eu traseul să nu fie foarte lung

Ci drum drept, îngust dar sigur, merită să mergi pe el

Chiar de mai sunt spini şi pietre, e ca drumul către cer.



Bine, haide, urcă iute, zâmbind birjarul grăi

Dar în mintea lui bolnavă imediat se gândi:

,,Am eu drumurile mele să te duc pe cari le ştiu

Nu prin pietre şi prin spini, parc-ar fi un drum pustiu

Aşa mai feresc şi birja de multe scuturături

Şi chiar îmi protejez calul să nu facă bătături".



Dădu bici. Porni îndată către locul amintit

Domnul urmărea traseul pe care l-a plănuit

Dar stupoare căci birjarul se abătu de la el

Şi gonea ca un nebun, plin de râvnă şi de zel

Negândind măcar o clipă că înşelăciunea lui

Nu îi va fi acceptată în prezenţa Domnului.



Aşa că la prima curbă ce ducea spre drumul fals

Domnul iute coborât-a fără-a zice „bun rămas"

Fără ca birjarul nostru să simtă măcar ceva

Că Domnul îl părăsise, de asta habar n-avea

Nici măcar nu se gândeşte la o astfel de-ntâmplare

El îşi vede doar de-a lui, să gonească cât mai tare.



Din sensul opus deodată vine spre el alt birjar

Care observându-i graba fără vreun client măcar

Îi strigă cu voce tare: ,,Hei colega unde mergi?

Şi unde goneşti aiurea, parcă ai vrea să o ştergi"

Cu Domnul strigă el tare mândru şi satisfăcut

Fără să constate măcar că Domnul nu e de mult.



Fraţi iubiţi şi surori scumpe ce cu Domnul voi umblaţi

Aţi verificat vreodată dacă cu El existaţi?

Mergeţi voi pe drumul care ni l-a trasat Dumnezeu?

Sau aveţi altfel de căi ce străbat un alt traseu

Domnul e cu voi tot timpul? Îl simţiţi în viaţa voastră?

Sau ziceţi ca şi birjarul:,,Ştim noi singuri calea noastră"



Multe căi par bune-n viaţă, dar nu toate duc la cer

Ci spre moarte, spre dezastru, niciodată înspre El

Numai calea cea îngustă e valabilă şi bună

Chiar de sunt pietre şi spini, cei sfinţi pe ea se adună

Căci ea-i îngustă şi dreaptă poartă numele ,,ISUS"

La capăt când vei ajunge te vei trezi în cer sus.



Cei ce ne-ntâlnesc în viaţă ne văd singuri sau cu Domnul?

Gonim pe drumuri frumoase? Urâm lucrul, iubim somnul?

Ne mândrim c-avem pe Domnul? Şi cu El călătorim?

Trebuie verificare şi să nu ne amăgim

Să nu semănăm nicicând cu birjarul nesimţit

Ce zicea că e cu Domnul, dar Domnul l-a părăsit



Vino Doamne-n luntrea noastră mergi cu noi pân' la sfârşit

Mână-n mână toată viaţa să mergem necontenit

Să dialogăm continuu, să ne urmăreşti pe drum

Şi de şchiopătăm pe cale, îndreaptă-ne chiar acum

Să putem rosti oriunde la oricine pe pământ

Sunt cu Domnul şi sunt sigur că voi fi în Cerul Sfânt.

Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Birjarul şi Domnul | Salvatorul.ro
meniu prim
Fără Cristos am fost ca un peşte pe uscat, cu El sunt într-un ocean de dragoste.