Poezie Ascultare

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 90
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21393-ascultare]Ascultare[/url]

O voce de chemare se-aude-n plină noapte

O voce minunată venită sus din cer

Dar cel ce o aude nu ştie ce-i aceasta

Şi pentru a lui viaţă devine un mister.



Într-adevăr se scoală, aleargă la stăpân

Şi cu un ton aparte îi zise: M-ai chemat?

Bătrânul Eli însă surprins de-această veste

Îi spuse celui care părea că s-a visat...



O! Nu. Vezi Samuiele căci eu nu te-am chemat

Dar poate-n somnu-ţi dulce, frumos şi legănat

Ce ţi-a cuprins fiinţa deplin în astă seară

Eu cred că-n toate astea desigur te-ai visat



Şi tânărul aleargă din nou în patul moale

Gândindu-se desigur la ceeace a fost

Dar n-apucă s-adoarmă până din nou chemarea

Veni din nou ca prima având acelaşi rost.



Iar faza se repetă, copilul zboară iute

Lui Eli se prezintă la fel ca-ntâiaşdat,

Având din nou pe buze aceeaşi gingăşie

Şi în cuvinte simple îi zise: M-ai chemat?



Dar Eli nu pricepe nici de această dată

Ce se petrece-n viaţa acestui tinerel

Deaceea îi răspunsese întocmai ca-nainte:

Nu te-am chemat vezi bine, nu te-am chemat de fel!



Bine! Atunci stăpâne mă voi întoarce-n pat

Să uit c-am fost la tine, să cred că m-am visat!

Să scap din toate astea: Curat şi nepătat

Să-mi vin din nou în fire iarăşi ca altădat,



Dar Dumnezeu lucrează şi cheamă ne-ncetat

O face cu plăcere deşi-i a treia oară!

Îl strigă iar pe nume pe micul Samuiel

Care grăbit şi-acuma din patul lui se scoală.



Mergând însă la Eli acesta-nţelesese

Că Dumnezeu din ceruri îl cheamă pe băiat

Deaceea în răspunsu-i senin de astă dată

Îi spuse celui care părea că s-a visat:



Când auzi-vei iarăşi chemarea ca-nainte

Nu-ţi fie atunci frică, ci cu iubire multă

Şi cu cuvinte calde să îi răspunzi aşa:

„Vorbeşte-acuma Doamne că robul Tău ascultă".



Întocmai cum primise sfatul de urmat

Se repetă chemarea ce fuse înţeleasă

În urma cărui Domnul făcu o transformare

La fragedul copil născu o minte trează.



Şi devenind om mare rămase lângă Domnul

Slujindu-i pentru toate ce Domnul i-a făcut

El se avântă-n lucru cu toată energia

Nu poate fi oprit, nu poate fi tăcut.



Ci îl mărturiseşte oriunde cu putere

Şi ne-a lăsat şi nouă a sa mărturisire

Spunând că „Ascultarea-i mai mare decât jertfa"

Iar Celui sus din ceruri să îi arăţi iubire.



Aceasta-a fost lucrarea cu micul Samuiel

Dar Dumnezeu te cheamă întruna şi pe tine

Pricepi a Sa chemare? Îl simţi când e la uşă?

Îl vezi în Ghetsimane, în lacrimi şi suspine?



El stă mereu şi bate, te strigă chiar pe nume

Doreşte să te facă un fiu de împărat

Doreşte să te-nalţe, să fii un om aparte

Vrea să te facă-n totul curat, fără păcat.



Dar El nu te forţează ca să-i deschizi inima

Ci te priveşte-ntruna să vadă ce doreşti

Să-ţi vadă-a ta voinţă unde e înclinată

Şi înspre care ţintă te lupţi, te osteneşti.



Eşti liber, poţi alege pe care cale vrei

Şi Dumnezeu te lasă să vadă ce voieşti

Desigur tu eşti cel ce în toate poţi alege

Şi locul şi stăpânul pe care ţi-l doreşti.



Legat de-a ta voinţă există un secret

Ca să devii în toate puternic, sfânt şi tare

Secretul nu-i o taină, ci doar o calitate

Şi poartă-un nume mândru, se cheamă: ASCULTARE



Din tot ce e în lume, din totul ce există

Din toată creatura ce Domnul a lăsat

Afară doar de oameni cu-a lor neascultare

Restul de vietăţi ascultă necurmat.



O! Ce-ncăpăţânare există-n omenire

Şi câtă nepăsare pentru Creator

În loc de mulţumire şi de recunoştinţă

Înjurii cu duiumul găseşti pe limba lor.



E-aşa de greu îndemnul ca să-ţi asculţi Stăpânul?

Ca să-i urmezi în totul curat şi devotat?

Nu te-nşela amice, nu-i cum îţi faci părerea

Căci jugul Lui e bun, uşor de suportat.



Încearcă chiar acuma şi spune-i: Te ascult!

Şi dovedeşte-i asta făcându-i voia Sa

În urmă bucuria şi toată slava sfântă

Cuprinde-va din plin toată fiinţa ta.



Şi astfel plin de pace te vei simţi alt om

Având de-acum în faţă un ideal frumos

Şi-o ţintă, şi-o privire, mereu tot înainte

Dincol' de orizonturi, spre ţara lui Hristos.



O! Nu-i grea ascultarea, de-aceea vreau ca-ntoate

Şi gândul ce odată mă frământa mereu

Să-l fac un rob acuma al ascultării sfinte

De Isus Creatorul, de Salvatorul meu.



Ştiind acuma Doamne ce este ascultarea

Doresc să merg `nainte, mai mult să o cunosc

Să-i desluşesc în toate misterul şi ecoul

Să-mi fac în viaţa-aceasta o ţintă şi un rost.



Îl iau acum pe Petru ca şi un prim model

Ce despre ASCULTARE ne spune că-i unită

Chiar cu o iubire de fraţi neprefăcută

Şi această stare de Domnul e dorită.



Nu iubire falsă să arătaţi în viaţă

Ci sinceritate în tot ce gândeşti

Ascultă, iubeşte, fii sprijin în toate

Ca „Apele Vii", să le cucereşti.



Priveşte cum alţii aplică-ascultarea

Dovedesc cu viaţa? Au splendoarea ei?

Sau nimic n-arată, deşi-i ştiu problema!

Tu să nu faci asta, n-ai nici un temei.



Mult mai multe scrie despre ascultare....

Ea este descrisă aşa minunat

Doreşti să le afli? Să le ştii pe toate?

Le afli-n Scriptură în mod detailat.



Mulţumim din suflet că ne dovedeşti

Iubire deplină pentru fiecare

Şi noi cât trăim vrem necontenit

Să-ţi dăm scump Isuse, Ţie... ASCULTARE.

Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ascultare | Salvatorul.ro
meniu prim
" Ferice de cei împăciutori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! " ( Matei 5:9 )