Poezie Nu Te-au putut opri...

Nu Te-au ţinut pe tronul înaltelor măriri

Nici armonii de harfe, nici vis de străluciri;

Te-ai dezlipit de ceruri, de slava milenară,

Şi-ai coborât la oameni, în glia cea murdară.



Nu Te-a ţinut acolo, Eternule Cuvânt,

Nici calda-mbrăţişare a Tatălui Preasfânt;

Te-ai pogorât din slavă, din Tronul de domnie,

Să iei chipul făpturii în trupul de robie.



Nu Te-a ţinut extazul de dincolo de nori,

Nici masa-ntre luceferi cu îngeri sclipitori.

Ai vrut să fii în lume, un Om ce stă şi plânge,

Şi pironit pe cruce, să verşi din Tine sânge!



Nu Te-au ţinut, o, Doamne, serafi de jar aprins,

Nici heruvimii slavei, stăpâni pe necuprins,

Ai vrut să simţi durerea, şi chinul să te lege,

Să fii unit, Preasfinte, cu cei din făr'delege.



Nu te-au ţinut, Isuse, nu Te-au putut opri

Genunea din adâncuri şi-a cerului tării...

Tu, Creatorul lumii, Te-ai pogorât deodată

Un pruncuşor în poală la maica preacurată!