Poezie Povara cocoşatului

Motto: ""Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorarile voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi."" 1 Petru 5:6-7.





Într-un oarecare sat

Locuia un cocoşat,

De la mijloc părea frânt

Privea numai în pământ.

S-ar fi bucurat nespus

Să poată privi în sus,

Să vadă ceru-nstelat

Şi de soare luminat.

Şi îngenunchind mereu

Se ruga lui Dumnezeu:

- "Ajută-mă, bunule Tată,

Să mai văd măcar odată

Oamenii-ntâlniţi, în faţă,

Munţii care se înalţă,

Mândrul soare când răsare,

Luna când pe cer apare".



Într-o zi...

Gârbovit şi cocoşat

Se-ntorcea omul în sat,

Şi la puntea peste vale

Un înger îi iese-n cale:

- "Omule, dacă se poate,

Spune-mi, ce duci tu în spate?"

- "Ce să duc? Îmi dau silinţa

Să-mi port singur neputinţa

De-a privi şi eu în sus

Să dau slavă lui Isus!"



Îngerul întinde-o mână

Obligându-l să rămână:

- "Dă povara ta încoace

Ca să poţi privi în pace,

Dă-o-ncoace când ţi-o cer,

Ca să poţi privi la cer!"

...........

Cum vuieşte întreg satul

Când le spune " cocoşatul"

Cu tot felul de-amănunte,

De-ntâlnirea de la punte;

Şi toţi văd acum urmarea

Că e drept ca lumânarea!



Chiorul, un sătean de frunte

Fuge repede la punte,

Vede îngeru-n cărare

Şi strigă în gura mare:

- "Hei! Cocoşatul aşa spune

Că ai făcut o minune,

De-i aşa... la o adică

Fă-mi şi mie una mică,

Vindecă-mi ochiul beteag!"

Zice chiorul cu arţag.



- "Să vedem dacă se poate...

Spune-mi, tu ce duci în spate?"

- "Ce să duc? Că nu-s prost doară

Să mai duc şi vreo povară!

Chiar nimic nu duc şi, basta!"

- "Atunci du povara asta!"

Zice; şi pe neaşteptate

I-aruncă cocoaşa-n spate,

De se-ntoarce-acum în sat

Chiorul...chior si cocoşat!

..............

Fraţilor să nu uitaţi

Că toţi suntem cocoşaţi,

Toţi avem poveri de dus

De privim cu greu în sus.

Unii-s cocoşaţi de ură,

Alţii de ce scot din gură,

De răutate şi mânie,

De pizmă şi viclenie.

Unii sunt lăudăroşi,

Alţii trufaşi, mincinoşi,

Plini de pofte pământeşti

Şi de gânduri strict lumeşti.



Însă noi suntem chemaţi,

- Cei trudiţi şi-mpovăraţi -

Să Îl urmăm pe Isus

Şi-om putea privi în sus.

Dar este adevărat:

Ca să scăpăm de păcat,

Trebuie sinceri să fim

Şi să îl mărturisim.

De poverile din spate

Cu tot felul de pacate,

Poti scapa de ai credinta

Si traiesti in pocainta:

Si rugandu-te, le-ai pus

Inaintea lui Isus.



Cine păcatu-l doseşte

Şi nu îl mărturiseşte,

Acela nu propăşeşte

Şi Domnul îl pedepseşte.

Dar cine îl recunoaşte

Mila Domnului cunoaşte!

Amin!