Poezie Numai iubirea ştie

Numai iubirea ştie ce grai are suspinul,

Câte dureri tăcute închide-n el creştinul;

Ce taine strânge-n lacrimi obrazul de mătasă,

Ce umbre-ascunde-un zâmbet şi-o faţă luminoasă.



Numai iubirea ştie, dar tace şi nu spune,

Ce preţ e-ntr-o privire, şi-n lacrimi, ce minune.

Nici clopotul din turlă nu zice tot ce ştie,

Doar bate când a jale, şi când a bucurie.



Numai iubirea poartă un farmec în desagă,

Un leac şi-o mângâiere pentru durerea-ntreagă.

Numai iubirea toarce voalul cel de zână

Din rănile zvâcnite, târâte prin ţărână.



Numai iubirea-mparte cu alţii pâinea-n şapte,

Şi dă voios cămaşa şi haina de pe spate.

Iar când duşmanul zace rănit şi plin de sânge

Iubirea îl ajută, şi stă cu el, şi plânge.



Numai iubirea umple o inimă cu pace,

Numai iubirea leagă ce nu se mai desface.

Şi-i scris în Sfânta Carte că-n veci rămâne tare

Iubirea ce izvorul în Dumnezeu îl are!