Poezie Daniel

La Mezi şi Perşi o lege rămâne neschimbată,

Când e pecetluită, şi de-mpărat semnată.

Aşa soseşte, aspră, porunca-mpărătească,

Şi vestitorii-n stradă încep ca s-o citească:



"Timp de treizeci de zile, oriunde şi oricine,

În toată-mpărăţia, tot omul să se-nchine

Numai către-mpăratul, şi orice încălcare

Va fi crunt pedepsită de Darius cel Mare.



În groapa cea adâncă, în urlete cumplite,

În ghiarele şi-n colţii de fiare hămesite,

Îşi vor avea sfârşitul de spaimă şi de groază

Acei care să-nfrunte pe împărat cutează..."



Un singur om pe lume ştia ce-nseamnă asta:

Şi Daniel, iudeul, deschise-atunci fereastra,

Către Ierusalimul din dorurile sfinte,

Să-audă tot pământul, aşa ca mai 'nainte.



Şi-ngenuncheat în pulberi, către soare-apune,

Grăieşte cu putere străbuna rugăciune:

"O, El-Şaddai, Ha-Kadoş, Şalom, lehova-Iire,

Ibahreka Elohe..., doar Ţie-ţi dau mărire!"