Poezie Filozofului ateu

Filozofului ateu, ce cu ochelari de soare,

Vrea să mă impresioneze că e lumea la-ntâmplare,

Că nimic din tot ce este n-are rost şi n-are scop,

Eu îi spun prieteneşte: "Cumpără-ţi un microscop!"

Şi când vrea să-mi dovedească pe-ndelete că în om

Nu-i decât o-ngrămădire de atom lângă atom.

Molecule zăpăcite, paie-ntr-o marionetă,

Îi spun tot prieteneşte: "Cumpără-ţi şi o lunetă!"



Căci dacă te uiţi în lumea de orbite planetare,

Chiar luneta te întreabă: "Mai vezi lumea la-ntâmplare?"

Şi purtându-te-n imensul zor al electronilor,

Microscopul îţi şopteşte: "Toate au un Creator!"

Dacă tot nu înţelege acest mare filozof,

Unde să-l trimit să vadă, la un morcov, la cartof?

Să-l înveţe o scrumbie, un sticlete-n colivie,

Sau o floare-n pălărie, sau un fulg de păpădie!



Domnul cel Atotputernic numără în larga zare

Şirul lumilor stelare, galaxii fără hotare,

Şi-ntr-un punct îngrămădeşte un mărgean de electroni,

Salbe de elipsoide cu ciorchini de neutroni.

Şi prin toate ne vorbeşte clar şi simplu, desluşit:

Tot ce este-n jurul nostru mâna Lui le-a făurit!

El de toate se-ngrijeşte, şi de noi de fiecare,

El e Creatorul nostru, nu suntem la întâmplare!