Poezie Chemare la pocăinţă

Suflet preaiubit de frate, de român cu dor de casă,

Te întreb, ai pregătită veşnicia luminoasă?

Ţi-ai făcut o socoteală, pentru cine, - te-ai gândit?

Pentru cine eşti pe lume? Unde-alergi aşa grăbit?



Lumea cu otrava morţii vrea să-ţi farmece privirea

Şi cu tava de minciună să-ţi aducă nimicirea.

Însă Duhul Sfânt cu harul şi cu graiul plin de dor,

Vrea să-L vezi pe Domnul slavei, să-L primeşti ca Salvator.



Împrejurul tău se-adună îngerii cu feţe sfinte,

Serafimii cu fiinţe de jăratece fierbinte,

Heruvimii în armură scot din paloşe scântei

Să te smulgă de sub ghiara diavolilor cei mişei.



Iar deasupra, Duhul vieţii îţi întinde astăzi darul,

Să primeşti credinţa vie, cerul, mântuirea, harul!

Şi în ochii Lui se-aprinde bucuria de nespus

Că vei fi moştenitorul slavei Domnului Isus!



Însă hotărârea mare e-n puterea gurii tale:

Vrei să mergi pe calea-ngustă, sau pe larga lumii cale?

Vrei Palatul fericirii, sau blestemul nemilos?

Fă-ţi dar bine socoteala, şi alege-L pe Hristos!