Poezie Ce sabie măreaţă!

Ce sabie măreaţă, cumplită şi temută,

E sabia oştirii lui Dumnezeu în luptă!

Dar pentru cine-o ţine în teacă sau vitrină

E sabie degeaba şi-adună doar rugină.



Ce foc în felinare, ce flacără-n făclie,

Este Cuvântul vieţii ce-aduce bucurie!

Dar şi ce fum ridică un foc ce nu se-aprinde,

Când putregaiul lumii în mirişte se-ntinde.



Cuvântul e ciocanul ce sparge stânca tare,

Şi drum deschide-n faţă spre noile hotare;

Dar şi ciocan ce rupe, distruge şi striveşte,

Pe-acela care-ntruna i se împotriveşte.



Cuvântul de la Domnul pătrunde-n inimi moarte,

El judecă simţirea şi-ncheieturi desparte.

El taie-n adâncime şi sparge sloi de gheaţă,

În noi distruge răul, ca să ne dea viaţă.



Deci sabia luminii să iasă peste ţară,

Ciocanul să cioplească, poporul să nu piară!

E-o cinste fără seamăn, dar şi o datorie

Să folosim Cuvântul şi-a Duhului tărie!