Poezie Mai stai cu mine, Doamne...

Mai stai cu mine, Doamne, şi nu mă părăsi,

Eşti în pustia vieţii Izvor de ape vii!

În inima-mi slăbită de lupte şi furtuni

Mai toarnă iar senină o zare de minuni!



Mai dă-mi, o, Doamne, ceasuri de har strălucitor,

Ca şi demult, odată, pe muntele cu dor,

Când m-ai luat de mână, şi pasu-mi de copil

Urma întâia dată pe Calea Ta umil.



Mai lasă, Doamne, harul deschis şi-mbelşugat,

Să curgă peste mine ca-n locul minunat,

Unde din norul slavei Cuvântul Tău vorbea,

Iar robul Tău cu lacrimi stătea şi Te-asculta!



Mai ia nuiaua, Doamne, cu care m-ai lovit,

Să ştiu că eşti cu mine chiar dac-am rătăcit;

Căci nu e chin mai aspru decât să fiu pierdut,

Şi să nu-mi dai mustrarea şi dulcele-Ţi sărut.



Mai spune-mi, Doamne, iarăşi cuvintele de vis,

Că mă iubeşti întruna, şi ai un Paradis,

Unde la Tine-n slavă mă-aştepţi cu drag să vin,

Cu braţele deschise, la Poarta de rubin.