Poezie Credinţa

Credinţa-i aur ce nu piere,

E foşnetul de înviere;

Şi într-o lume care moare,

E vântul nou de sărbătoare!



Credinţa-s feşele de pânză,

În umbră vrând să se ascunză;

E cântec nou şi poezie,

În vocea Lui spunând: "Marie!"



Credinţa-i marea întrebare:

"O, Simon, mă iubeşti tu oare?"

Şi rănile ce stau dovadă,

Pentru un Toma ca să creadă.



Credinţa-s îngeri de lumină

Lângă mormântul de rugină.

Credinţa-i piatra prăvălită,

Şi garda morţii fugărită.



Credinţa-i sfântă lumânare

În întunericul cel mare!

Credinţa e Hristos în mine,

Când nu-L mai ţin... ci El mă ţine!