Poezie Catapeteasma

La marginea între ce ochiul poate prinde

Şi dincolo de noi, în lumea de fantasmă,

De unde infinitul necuprins se-ntinde,

Era desfăşurată o catapeteasmă.



Perdeaua sfântă, cea mai scumpă de sub soare,

Cu firul ei de purpură şi in subţire,

Stătea ca punte înspre lumea viitoare,

Şi zid între ce-i muritor şi nemurire.



La marginea dintre suspin şi bucurie,

Între nelegiuiri şi Tronul îndurării,

Perdeaua atârna albastră, sângerie,

Hotar de netrecut din căile pierzării.



Şi într-o zi catapeteasma cea curată

Cu broderii de heruvimi din lumea nouă,

Cu falduri prinse-n zarea binecuvântată

S-a despicat de sus şi până jos în două.



Când trupul Domnului, Catapeteasmă vie,

Se sfâşia la trista vremilor răscruce,

S-a rupt şi pânza-ntr-o solemnă agonie,

Căci în Hristos o Cale s-a deschis prin cruce.