Poezie La Golgota...

La Golgota, purtând povara unei lumi deşarte,

Hristos a rupt blestemul milenar închis în moarte,

Şi nouă, osândiţilor din groaznicul abis,

O cale spre lumină şi viaţă ne-a deschis.



La Golgota-s răscruci de drum, fotonii se despică,

Se sfar'mă lumi, când crucea Lui din stâncă se ridică.

Se prăbuşesc împărăţii, şi tronuri cad greoi,

Când stropii Lui de sânge sfânt şi-I picură-n noroi.



Nu-i trâmbiţă să cânte azi iubirea-n simfonie,

Nici pană focul dureros din cruce să-I descrie!

Nu-s clopote să sune-n vânt al Golgotei coşmar,

Nici pietre de-amintire nu-s pentru al crucii har.



Din mii de căi lactee şi vârtejuri de lumină,

Soseşte Mielul jertfei sfânt, curat şi fără vină,

Să bea al morţii-amar venin, otrava de blestem,

Bătut, lovit, scuipat, străpuns şi răstignit pe lemn!



O, ceruri, stele, galaxii, luminători de seamă,

Şi îngeri, voi care-aţi văzut întreaga crucii dramă,

Spuneţi-mi marele mister: Stăpânul Creator,

Întins pe-o cruce moare-n chin... ca eu să nu mai mor!