Poezie Când ziduri mari

Când ziduri mari de ură-n cale se ridică;

Şi munţi cu-nfricoşate neguri stau în drum,

Ce-aş face, o, Isuse Doamne, fără Tine,

Când la răscruce făclia mi se stinge scrum?



Când sufletul mi-e prins de frică şi-ndoială,

Şi tulburat privesc în praf Cheritul sec,

Ce-aş face fără Tine, eu, hoinar în lume,

Când spre Sarepta din Sidon îmi spui să plec?



Când volbura ispitei dă vârtej în cale,

Şi-n jur se-adună oaste cruntă de duşmani,

Ce-aş face singur, Doamne, făr' a Ta putere,

Când drumurile toate duc în Gheţimani?



Când din Betania prieteniei scumpe,

N-a mai rămas decât jăratec fumegând,

Ce-aş fi, de n-ai fi Tu, cu grai atotputernic,

O, Doamne, să mă chemi la Tine din mormânt?



Ce-aş fi făcut, Isuse,-n clipele prea grele?

Şi oare-n bucurii, mă-ntreb, ce-aş fi făcut?

Nu vreau să pot să mă despart de Tine, Doamne,

Dar nu un ceas, nu veşnicii, nici un minut!