Poezie De câte ori privirea...

De câte ori privirea-mi se-nalţă înspre zare,

Spre bolta cea albastră a cerului înalt;

Mai tare simt în mine dorinţa arzătoare

Să-ajung în Ţara păcii, la Ţărmul de smarald.



De câte ori lumina deschide o fereastră,

Prin norii de-ntuneric, un colţ de cer senin;

Mai bine ştiu cum Domnul în încleştarea noastră

Aduce pace-n suflet prin harul Său divin.



De câte ori în iarbă văd flori de iasomie,

Călcate în picioare, strivite... parfumând;

Pricep cum face Domnul balsam de bucurie

Când lumea ne trânteşte cu ură la pământ!



De câte ori văd salbe de perle sclipitoare,

Născute în adâncuri de răni şi pătimiri;

Mai bine văd cum Domnul lucrează-n fiecare,

Prin suferinţi tăcute, cununi de străluciri.



De câte ori văd vesel un fluturaş cum zboară,

Zglobiu din floare-n floare, în chipeşul veşmânt;

Ştiu bine că Stăpânul aripile-mi măsoară

Ca trupul meu cu slavă să iasă din mormânt!