Poezie Fraţii lui Iosif (2)

Când am pornit spre Tine eram flămânzi de-acasă,

Şi ne-ai văzut de-ndată sub haina păcătoasă;

Noi Te-am gonit odată, pe-arginţi când Te-am vândut;

Iar Tu ne-ai dat iertarea... şi nu Te-am cunoscut.



Hoinari din Beer-Şeba, ne-ai pus să stăm la mese,

Prin faţă să ne treacă bucatele alese.

Noi stăm şi primim daruri, iar Tu în taină plângi

Cu dor de-mbrăţişare, şi inima Ţi-o frângi.



În mila Ta cea mare ai dat şi dai de toate,

Dar nu vedem că harul e-n mâna Ta de Frate;

Ni-s ochii doar la grâul ce curge-n sacii grei

Şi nu vedem iubirea ce-i dincolo de ei.



Tu, Iosif visătorul; noi, spaimă şi durere!

Tu, dragoste aprinsă; noi, zdrenţe şi tăcere!

Noi haina cea pestriţă cu sânge ţi-am mânjit;

Iar Tu ne-ai dat iubirea, paharul de argint!



Ce sfântă sărbătoare e-n graiul ce ne cheamă:

- "Sunt Eu, Fratele vostru! Să nu vă fie teamă!"

- "Isuse, o, Isuse, şi eu vreau să mă-nchin

Sunt cel din urmă frate, mezinul Beniamin!"