Poezie Rădăcinile

Spune-mi, Arbore, străbune,

Cin' te ţine ca minune,

Că nu poate nici un vânt

Să te culce la pământ?

Cum de stai în vijelie

Cu atâta voinicie,

Pălmuit de vânt păgân

Şi bătut de ger hapsân?

De omăt şi greutate,

Crengile ţi-s aplecate,

Ce te ţine-aşa viteaz

Prin al iernilor necaz?

Cum de stai tot în picioare,

În viforniţa cea mare.

Chiar cu trunchiu-ncovoiat

Şi de crivăţ despuiat.

Spune-mi, Arbore, străbune,

Cin' te ţine ca minune,

Că nu poate nici un vânt

Să te culce la pământ?

- E o taină şi-o povaţă,

Ca să-nveţi şi tu în viaţă:

Când viforniţele vin,

Rădăcinile te ţin!