Poezie Horeb

Cu paşi mărunţi şi cu nădejdi la cingătoare,

Am mai trecut peste hotarul unui an...

Şi-acum pornim din nou pe drumul către soare,

Spre culmea înălţimilor din Canaan.



Privim spre muntele cu vârf pierdut în ceaţă,

Şi stăm tăcuţi lângă al anilor pârleaz.

O cale nouă se deschide-acum în faţă

Cu un traseu sublim de doruri şi extaz.



Nu vrem numai un rug cu sfârâit de vrejuri,

Şi cu pustie-n jur, şi behăit de oi;

Vrem să urcăm mai sus, pe stâncile-n vârtejuri,

Să fim cuprinşi în nor, Iehova sfânt şi noi.



Urcăm desculţi, căci e pământ de taină mare

Pământul sfânt al traiului lângă Isus.

Urcăm oricât ne doare rana la picioare,

Căci ştim că fericirea-i şi mai dulce sus.



Urcăm un nou Horeb, un nou Sinai de viaţă,

Pe-o cale nouă către culmi suim mereu,

Şi pe cărarea care trece-acum prin ceaţă,

Măreţ, în Noul An, cu noi e Dumnezeu!